bg-picture4.jpg

Rezumat

Lucrarea îşi propune să evidenţieze unul dintre aspectele mai puţin cercetate în România ale formei de sonată în perioada de formare a stilului clasicismului, analizând sonatele în formă binară pentru clavir ale lui Joseph Haydn, cultivate în special în deceniul şase al secolului al XVIII-lea. Aceste forme binare vor dispărea treptat din dramaturgia genului sonatei clasice mature, dovedind faptul că ele sunt o verigă de legătură între modul de organizare al materialului muzical al suitei baroce şi cel al sonatei ternare cristalizate, clasice. De asemenea, ele reprezintă vestigii ale unui limbaj de tranziţie de la stilul baroc la cel clasic, parcurgând etapele simplificării şi apoi ale unei noi complexităţi datorate nevoii de amplificare a tensiunii dramatice în cadrul formei de sonată a epocii.

Cuvinte cheie: formă binară, sonate pentru clavir de Haydn, evoluţia formei de sonată, deceniul al şaselea al secolului al XVIII-lea

Descarcă articol