bg-picture4.jpg

Rezumat
În determinarea mesajului, sensului, înțelesului unui discurs muzical, semiotica are un rol indispensabil. Ea este știința preocupată de tipologia semnului și cu ajutorul ei pot fi analizate simboluri aferente zilei și nopții, în context muzical. Pentru formarea unei imagini cât mai clare despre procedeele prin care ziua și noaptea au fost reprezentate în muzică apreciem domeniul semiotic ca având un rol decisiv. Articolul de față are, așadar, ca piatră de temelie analiza semiotică și urmărește în mod special rolul semioticii în comunicarea aspectelor diurne și nocturne, cu accent pe metodele de analiză relevante zilei și nopții în muzică. Scopul său este acela de a determina în ce măsură sunt lucrările dedicate zilei, respectiv nopții, diferite în conținut. Esența cercetării se axează pe certificarea existenței unor deosebiri și asemănări în organizarea, structurarea și gândirea compozițiilor muzicale cu specific diurn și nocturn. Studiul cercetează contextul în care semnele zilei și nopții apar și sunt interpretate în muzică, sfera lor semiotică, urmărind dezvoltarea semioticii ca metodă ce oferă posibilitatea interpretării corecte a evenimentelor muzicale. Există trei mari nume în semiotica muzicală, deosebit de relevante în studiului zilei și nopții în muzică: Eero Tarasti, Raymond Monelle și Robert Hatten. Punând accent pe teoriile fundamentate de ei am căutat să descoperim noi aspecte de analiză ale zilei și nopții în muzică, descifrând acel element al inovației pe care semiotica îl propune.

Cuvinte cheie: ziua în muzică, noaptea în muzică, Eero Tarasti, Raymond Monelle, Robert Hatten.

Despre autor
Ramona Bogoșel, studentă a Şcolii Doctorale „Sigismund Toduță" a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, s-a născut în 1994, la Linz. În 2013 a absolvit Liceul de Arte „Sabin Drăgoi" din Arad, apoi și-a continuat studiile la Academia Națională de Muzică din Cluj-Napoca la secția Muzicologie. În 2019 a absolvit și Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune, Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj Napoca. Pe parcursul anilor de studiu, Ramona Bogoșel a dobândit două certificate de pregătire psihopedagogică și a obținut Premiile II și III la Concursul Național Studențesc de Muzicologie, edițiile a IX-a și a X-a, organizat de Universitatea Națională de Muzică București. Ramona a fost implicată în diverse proiecte și activități de voluntariat, cum ar fi publicații periodice, interviuri, conferințe de presă la Radio Cluj și a participat la Simpozionul Tinerilor Studenți „Romeo Ghircoiașiu" (ediția 2022). În prezent, Ramona Bogoșel este angajată ca artist liric la Filarmonica din Arad.

DOI: 10.47809/LM.2022.37.02.04

Descarcă articol