bg-picture6.jpg

Ágota Bodurian - Aram Haciaturian – suflet armean în creația unui compozitor sovietic

Rezumat
Lucrarea de față își propune prezentarea vieții și a creației renumitului compozitor de naționalitate armeană – dar amintit deseori și drept un compozitor sovietic – Aram Haciaturian (1903 1978). Pornind de la această dualitate, de la acest paralelism interesant, articolul cercetează în parte – pe lângă viața și creația compozitorului – motivele istorice și problematica acestei „duble identități”, dar și prezența elementelor naționale armene în creația lui Aram Haciaturian. Ca să putem înțelege această dilemă, și întreaga creație a compozitorului, trebuie să fim conștienți de faptul că de la începutul secolului XX, mai precis din anul 1920, când armata rusă a ocupat teritoriul Armeniei și țara a devenit stat membru al Uniunii Sovietice, cultura armeană a fost profund influențată de politica culturală a acesteia. Articolul tratează, deci, viața compozitorului, cariera sa muzicală, precum și contextul istoric al perioadei în cauză, analizând în același timp felul în care creația lui Aram Haciaturian este percepută de istoria muzicii, iar compozitorul, ca personalitate remarcabilă, considerat fiind compozitor armean și sovietic, european și oriental în același timp.

Cuvinte cheie: muzică, armean, sovietic, identitate națională, Aram Haciaturian

DOI: 10.47809/LM.2020.35.02.09

Descarcă articol