Rezumat
Banatul, locul de naștere al lui György Kurtág, este o regiune multiculturală, căminul mai multor grupuri etnice, însă cu o majoritate predominant românească deja din primele decenii ale secolului al XX-lea. Dragostea pentru limba și cultura românească (inclusiv pentru muzica populară) a fost mereu prezentă în viața lui Kurtág. Cu toate acestea, experiențele inițiale ale copilăriei apar relativ târziu în opera sa, în anii 1970, în seria Játékok [Jocuri]. Legătura lui Kurtág cu muzica populară românească este marcată de piese cum sunt Hommage à Farkas Ferenc 2 – foszlányok egy kolinda emlékképéből [Frânturi dintr-o melodie de colindă – vag amintită] și Doina din seria Játékok, lucrarea încă nepublicată ...c’astăzi s’a născut... – Márta 90 éves! [Márta a împlinit 90 de ani!] sau duetul pentru vioară Triptic (op. 45). Cea mai grandioasă lucrare în acest sens este Colindă-Baladă (op. 46), o piesă monumentală pentru cor și ansamblu. Deși muzica populară românească nu are o semnificație centrală în opera lui Kurtág, există cu siguranță câteva lucrări inspirate din muzica românească populară care joacă un rol important pe parcursul vieții sale. Lucrarea de față dorește să exploreze aceste lucrări și menționează totodată compoziții care conțin trimiteri mai indirecte.
Cuvinte cheie: György Kurtág, Banat, Béla Bartók, berceuse, colindă, muzică populară, jocuri, amintiri, mitologie
DOI: 10.47809/LM.2020.35.02.01
