Rezumat

Silvestri face parte din generația postenesciană de compozitori și activitatea sa creatoare s-a desfășurat doar până în anul 1953. Opera sa muzicală cuprinde un număr relativ mic de lucrări: piese de pian, lieduri, muzică de cameră și muzică simfonică. Creația lui Silvestri se raliază dominantelor stilistice europene care au direcționat dezvoltarea artei componistice autohtone în prima jumătate a secolului XX. El absoarbe și sintetizează într-o manieră personală influențe provenind din romantismul târziu german și liniile sale de evoluție modernă (expresionism, atonalism), din perioada rusă și cea neoclasică a lui Stravinski, precum și aspecte specifice folclorismului bartókian. În aparență, muzica sa pare a fi direcționată pe linia lui Stravinski și Bartók. În realitate însă, ea reprezintă o sinteză Enescu-Bartók. Aceste influențe generează un limbaj muzical specific creației lui Silvestri, exponent al avangardei în universul muzical contemporan românesc. Lucrarea de față propune o incursiune în universul creației silvestriene, structurată pe categorii vocale și instrumentale. Demersul cu tentă generalizatoare prezintă informații cu privire la existența și componența lucrărilor, data la care au fost compuse și interpretate în primă audiție, dar și unde pot fi găsite partiturile și/sau materialele existente. În sprijinul celor expuse vin mărturiile unor personalități care au luat contact direct cu muzica și/sau personalitatea lui Silvestri, cronici muzicale și aprecieri din presa vremii. Acestora li se adaugă considerații asupra stilului componistic silvestrian, trăsături definitorii de limbaj fiind evidențiate cu precădere în domeniul creației sale pentru pian, capitol de mare însemnătate în contextul culturii muzicale românești contemporane. Lucrarea de față include și o anexă cu operelor lui Constantin Silvestri, catalog alcătuit pe baza datelor cunoscute până în prezent.

Cuvinte cheie: Constantin Silvestri, activitate de creație, stil componistic, scriitură pianistică, avangardă

Descarcă articol