Rezumat

În creaţia toduţiană, utilizarea ca titlu pentru unele dintre lucrările compozitorului a termenului de eglogă defineşte o idee estetică anume, un mesaj artistic ce se înscrie în sfera ideatică a speciei din domeniul poeziei. Anii 1933, 1958, 1969, 1988 şi 1989 constituie patru repere ale creaţiei toduţiene marcate de tot atâtea lucrări în aparenţă având în comun apartenenţa la  aceeaşi specie: Egloga pentru orchestră simfonică, nr.2 Egloga “Dar cea mioriţă” din balada-oratoriu Miorita, Eglogă I – Eglogă II – Eglogă III din Caietul III de coruri mixte, partea I Egloga din Sonata nr.2 pentru flaut şi pian şi Egloga I – II din Sonata  pentru flaut solo.  Lucrarea argumentează că între acestea există conexiuni mult mai profunde, încifrate la nivelul limbajului muzical, ilustrând deopotrivă evoluţia gândirii muzicale toduţiene şi constantele stilistice ale acesteia.

Cuvinte cheie: egloga, Toduţă, limbaj muzical, idee ciclică, celulă-generatoare

Descarcă articol