Rezumat

Bartók nu a operat cu termenul arhetip, dar, încă de la primele sale contacte cu muzica ţăranilor români de înainte de primul război mondial, el a descoperit sistemul genurilor folclorice net diferenţiate la români, pe care le numea „categorii” şi pe care le trata, în fond, drept arhetipuri. În ierarhia acestora, în viziunea sa, colindul arhaic, de sorginte precreştină, a ocupat un loc privilegiat, fapt relevat cel mai eclatant în masiva sa monografie de gen (terminată în 1926, apărută integral abia în 1975), în care el a publicat şi clasificat 484 melodii şi 444 texte de colind. În domeniul creaţiei artistice, cele două serii de câte 10 prelucrări de Melodii de colinde pentru pian (1915) a lansat genul în circulaţia universală a valorilor culturale. O particularitate a acestuia, ritmul de colind, a fost integrat în stilul personal al lui Bartók, el fiind masiv prezent în creaţia sa din anii 1930, perioada de maximă maturitate a compozitorului. Prin crearea libretului operei sale vocal-simfonice Cantata profana, apoi a oratoriului însuşi (1930), el a ridicat unui text arhetipal, necunoscut înainte, un monument artistic peren, de largă audienţă internaţională. Compunând Colindă-Baladă op. 46 pe un text popular cules de Bartók, György Kurtág se dovedeşte, din nou, a fi un descendent spiritual al lui Bartók.

Descarcă articol