Rezumat

Partea a doua a prezentului studiu realizat asupra celor cinci simfonii ale compozitorului Vasile Herman cuprinde analiza ultimelor trei simfonii compuse de acesta în deceniul al optulea al secolului XX: Simfonia a III-a, Metamorfoze-Doine (1982), Simfonia a IV‑a (1984), Simfonia a V-a, Omagiu cântecului (1988), o simfonie cu cor şi solist-bariton. Demersul nostru analitic încearcă să evidenţieze rolul arhitecturilor sonore în configurarea unui limbaj propriu, în care concepţia asupra construcţiei formei se constituie ca parte integratoare a stilului compozitorului. Opțiunea estetică asumată în creația sa simfonică este aceea de a da expresie celor mai universale esențe ale cântului popular românesc într-un limbaj contemporan. Analizele vor reliefa, de asemenea, implicațiile și mutațiile pe care elementele de limbaj muzical – sistemele tonale: modale, serial-dodecafonice, serial-modale; armonia modală, geometrică; sintaxa complexă polimorfică, heterofonică; ritmica constructiv-tematică, le vor impune dialecticii structurale a simfoniilor.

Cuvinte cheie: Vasile Herman, simfonia contemporană, muzica românească în secolul XX, școala de compoziție din Transilvania

DOI: 10.47809/LM.2021.36.02.03

Descarcă articol