Rezumat

Genul melismatic al irmoaselor calofonice a fost investigat în ultimii ani de câțiva muzicologi care au obținut rezultate remarcabile. Cu toate acestea, o mare cantitate de informații noi și surprinzătoare legate de acest domeniu de interes continuă să apară. Răspândirea cu succes în Noua Metodă a acestei clase de cântări s‑a datorat copierii intense, timp de aproape douăzeci de ani, a Irmologhionului Calofonicon exighisit de Grigorie Protopsaltul în 1817 și popularității dobândite de colecția tipărită în 1835 de Theodoros Fokaefs. Până în prezent, convingerea unanimă a muzicologilor era că sursa primară a cărții trebuie să fie una dintre numeroasele copii ale autografului lui Gregory, ms. gr. Φάκελος Β΄ din Arhiva „Konstantinos Psachos” a Universității Naționale și Kapodistriene din Atena. În urma comparării manuscrisului cu ediția tipărită, devine foarte clar că cele două documente muzicale nu sunt identice, cele mai izbitoare diferențe implicând substituiri de formule și ftorale, eliminări de semne ornamentale sau ajustări ale metrului. Articolul de față își propune să scoată la iveală un manuscris necunoscut, care pare a fi, cel mai probabil, sursa reală a Calofoniconului tipărit. Acest codex muzical unic de 297 de file se află în Biblioteca Ordinului Vasilian Alepin din Sarba – Jūniyah (Liban) și reprezintă o versiune revizuită a colecției, semnată în ianuarie 1833 de Hurmuz Hartofilax.

Cuvinte cheie: irmoase calofonice, Irmologhion Calofonicon, Noua Metodă, exegeză

DOI: 10.47809/LM.2021.36.02.01

Descarcă articol