Rezumat

Lucrarea Ludus tonalis compusă de Paul Hindemith în anul 1942 la New Haven (SUA) este o operă de mare importanță și profunzime în creația pianistică universală. A fost publicată inițial în anul 1943 la Editura Associated Music Publisher, având prima audiție la Chicago, pe 15 februarie 1943 în interpretarea pianistului Willard McGregor. Conține 25 de piese ingenios aranjate: 12 fugi compuse pe cele 12 sunete ale Seriei 1 hindemithiene, precedate de un preludiu, urmate de un postludiu și legate între ele de 11 interludii. Fugile compuse la trei voci reprezintă nucleul ciclului. Durează aproximativ 50 de minute fără întreruperi, fiecare piesă nedepășind patru minute, ceea ce îl face uneori mai greu de audiat unui public neavizat. Ludus tonalis se află în strânsă legătură cu principiile teoretice expuse de Paul Hindemith în lucrarea Unterweisung im Tonsatz, prin aplicarea propriilor concepții de tehnică componistică și pianistică. Demonstrează măiestria și logica structurală de care dispunea Hindemith prin crearea unei scriituri contrapunctice cursive și frumoase. Precum Clavecinul bine temperat al lui Johann Sebastian Bach, Ludus tonalis nu se pretinde a fi decât un exercițiu ce comportă fugi pe toate sunetele. Dar diferă de acesta prin ordinea pieselor și a tonurilor de bază. Această ultimă compoziție dedicată pianului solo a lui Paul Hindemith a devenit la scurt timp după apariția sa o lucrare importantă atât cu folos pedagogic, cât și o prezență în viața de concert. Compozitorul s-a dovedit a fi nu numai un mare observator al tradiției și cultivator al sensibilității, ci și un deschizător de drumuri.

Cuvinte cheie: Hindemith, Ludus tonalis, centru tonal, polifonie, seria 1

Descarcă articol