Rezumat
Celui ce a cântat sau a studiat partiturile marelui nostru compozitor Sigismund Toduță, nu se poate să nu-i fi impus numeroasele indicații de tempo, integrate în seria de elemente de scriitură – atât de bogate, la nivelul parametrilor melodico-ritmic, armonic, polifonic sau timbral. Luxurianța notațiilor expresive și de mișcare, de-a dreptul proverbială încă în timpul vieții autorului, îl desemna ca pe un neîntrecut italienist între muzicieni, capabil să fixeze în scris nuanțe infinitezimale ale intențiilor componistice. Departe de a lăsa la latitudinea interpreților – a piacere – tempourile, le notează cu mare precizie, aceasta rămânând o constantă de-a lungul celor 3 perioade de creație.

Descarcă articol