Rezumat

Puțini compozitori moderni au sondat atât de profund relația dintre sunete și imagini ca Ligeti. Autoproclamat sinestet, el a fost receptiv la stimuli vizuali, expliciți și latenți, care i-au influențat demersul creator sub toate aspectele. Pictura și grafica i-au asigurat apropierea de elementul decorativ, în timp ce imaginile generate de computer (mulțimile Julia sau Mandelbrot) i-au furnizat noi și moderne mijloace de inspirație. Recunoscut drept un mare admirator al artelor plastice, de la Canaletto și Guardi, la Picasso, Magritte și până la colajele lui Peter Blake, el pare să fi împletit sunete, linii și culori în muzica sa, dezvoltându-și metode componistice din tehnici picturale și efecte optice. Ligeti a împrumutat procedeul metamor-fozei continue de la Escher, maniera de estompare a contururilor de la Cézanne, recurgând, de asemenea, la așa-numitele objets trouvés din sfera Pop Art, ce i-au permis realizarea unor inspirate colaje muzicale. Mai mult, el a făcut uz, cu subtilitate, de procedee tipice epocii Augenmusik pentru a desena sonor cuvintele folosite, în cele Trei fantezii după Hölderlin sau în Nonsense Madrigals, schițându-și în sunete, totodată, un Autoportret cu Reich și Riley. Datorită prezenței unei multitudini de referințe vizuale în muzica sa, Ligeti se instalează într-un teritoriu al intersenzorialității și articulează o poetică a sinesteziei. Compozitorul însuși își definește creația drept o fereastră deschisă ce captează un peisaj sonor etern, invitându-ne să îi contemplăm opera ca pe un genial trompe l´oeil al muzicii secolului XX.

Cuvinte cheie: Ligeti, arte plastice, Escher, Cézanne

Descarcă articol